Relatam în ultimul articol (Sindicatele şi sistemul bancar) anecdota cu frânghia şi săpunul, care a pare a fi din nou de actualitate), dar credeam ca mă voi limita la aceasta. Gesturile politice ale celor ce ne conduc la vârf ne obligă să nu ieşim din zona anecdoticului, care ne însoţeşte în traiectoria noastră spre viitor ca o coadăi de cometă.
Într-un alt interviu închipuit, reporterul (de la un jurnal străin, desigur) l-ar fi întrebat pe Ceauşescu. " - Este adevărat că în România se trăieşte iarna în frig şi uneori fără electricitate?" "Da, a sunat răspunsul, dar n-a murit nimeni din asta!" A doua întrebare:
"- Este adevărat că, în România, magazinele alimentare sunt goale şi oamenii nu mai au ce pune pe masă?" "- Da, confirmă dictatorul, dar să ştiţi că n-a murit nimeni din asta!" A treia întrebare: "- N-aţi încercat şi cu ceanură?"
Ne-am amintit de această anecdotă ieri când am aflat de la Realitatea TV că actualul Ministru al Educaţiei (Funeriu), iritat de insistenţele reporterilor privitoare la salariile mici ale dascălilor, le-ar fi răspuns ca în aecdota de mai sus: "N-a murit nimeni din asta". Răspuns tipic pentru un gen de discurs politic caracterizat prin aroganţă, cinism şi lipsă de respect faţă de reprezentanţii presei şi faţă de cetăţeni, în general. Presa liberă, atât cât a mai rămas din ea, e resiţită tot mai mult ca o piatră de moară pe umerii "democratiei". Guvernările "democrate" de la noi n-au nimic cu democraţia ca decor (care poate fi oricând fentată prin simularea conducerii colective, prin malversaţiuni electorale), dar reprezentanţii presei irită prin tupeul pe care îl exersează în seminariile şcolilor de jurnalism şi, de aceea, oamenii politici, nedemocraţi prin structura lor (vezi celebrul caz al lui "Bai, animalule!", expresie adresată de Iliescu unui jurnalist constănţean pe la începuturile democraţiei noastre), intră în fibrilaţie psihică atunci când sunt luaţi la întrebări, cu formulări directe, care, adesea, conţin un ton dezaprobator, ieşind astfel la lumină reacţii atât de neinspirate precum cea a tânărului ministru al învăţământului.
Finalul anecdotei i-ar putea inspira D-lui Funeriu o soluţie la dificila problemă a eliminării din învăţământ a celor 15000 de posturi. Nu s-ar putea încerca şi cu puţină ceanură?
Valentin Popa
"- Este adevărat că, în România, magazinele alimentare sunt goale şi oamenii nu mai au ce pune pe masă?" "- Da, confirmă dictatorul, dar să ştiţi că n-a murit nimeni din asta!" A treia întrebare: "- N-aţi încercat şi cu ceanură?"
Ne-am amintit de această anecdotă ieri când am aflat de la Realitatea TV că actualul Ministru al Educaţiei (Funeriu), iritat de insistenţele reporterilor privitoare la salariile mici ale dascălilor, le-ar fi răspuns ca în aecdota de mai sus: "N-a murit nimeni din asta". Răspuns tipic pentru un gen de discurs politic caracterizat prin aroganţă, cinism şi lipsă de respect faţă de reprezentanţii presei şi faţă de cetăţeni, în general. Presa liberă, atât cât a mai rămas din ea, e resiţită tot mai mult ca o piatră de moară pe umerii "democratiei". Guvernările "democrate" de la noi n-au nimic cu democraţia ca decor (care poate fi oricând fentată prin simularea conducerii colective, prin malversaţiuni electorale), dar reprezentanţii presei irită prin tupeul pe care îl exersează în seminariile şcolilor de jurnalism şi, de aceea, oamenii politici, nedemocraţi prin structura lor (vezi celebrul caz al lui "Bai, animalule!", expresie adresată de Iliescu unui jurnalist constănţean pe la începuturile democraţiei noastre), intră în fibrilaţie psihică atunci când sunt luaţi la întrebări, cu formulări directe, care, adesea, conţin un ton dezaprobator, ieşind astfel la lumină reacţii atât de neinspirate precum cea a tânărului ministru al învăţământului.
Finalul anecdotei i-ar putea inspira D-lui Funeriu o soluţie la dificila problemă a eliminării din învăţământ a celor 15000 de posturi. Nu s-ar putea încerca şi cu puţină ceanură?
Valentin Popa
Iar fals ! Cam acelasi comentariu, ba un pic mai dur, daca nu ma insel, a fost folosit si de maaarele istoric N. Iorga, pe cand era ... ministru al Invatamantului ( se numea altfel ) , pe vremea regelui Carol II. Cauza, nu e Puterea decat in ultima instanta. Adevarata cauza e "alegatorul" care i-a adus acolo unde sunt, pe cei in discutie. Recunosc adevarul : ani la rind nu m-am dus la vot pt k n-am avut timp. E situatiunea a milioane de co-nationali. S-au dus pensionarii, ca aveau timp. S-or fi dus si cadrele didactice, ca tot erau organizate alegerile in scoli. s.a.m.d. Rezultatul : "puterile" pe care le-am avut. Pt cei care au mai citit si mai citesc prin carti le recomandam una buna : "Istoria civilizatiei romanesti", E. Lovinescu. Buna tare ... si de actualitate !
RăspundețiȘtergereMă onorează comparaţia cu Iorga, dar numai cu Iorga comentatorul politic, nu şi cu cel care a fost prim-ministru, în acel an, 1933, când visteria ţării fiind golită de recesiunea economică, s-a decis suspendarea plăţii salariilor profeorilor timp de câteva luni (faimoasele "curbe de sacrificiu"). Sper să nu se ajungă chiar până aici în gestionarea recesiunii economice actuale. Ai dreptate când acuzi indiferenţa electoratului român care a lăsat în responsabilitatea pensionarilor destinele ţării. Argumentul multor intelectuali pentru neimplicarea politică elementară (participarea la vot), exprimat prin faimosul "N-am cu cine să votez, deci voi sta acasă" mi se pare total neintemeiat. Nu se poate îndrepta nimic dacă stai pe margine şi critici. E nevoie de implicare. Altfel vin puternic în arenă cei care se gândesc să transforme implicarea politică înr-un mijloc de realizare a propriilor interese (trafic de influenţă, imunitate şi toate celelalte).
RăspundețiȘtergereValentin Popa