O ipoteză între infirmare şi confirmare

În articolul din 14 martie 2010, avansam ipoteza că mişcarea sindicală de astăzi se dovedeşte oarecum paralizată din pricina faptului că majoritatea membrilor, fiind formată din clienţi ai băncilor care abia-şi mai trag sufletul din pricina poverii datoriilor, nu mai este dispusă pentru participarea la greve, deoarece orice zi neplătită poate duce la incapacitatea de plată a datoriilor catre bănci. Au urmat evenimente aparent contradictorii în ce priveşte verificarea ipotezei. Pe de o parte, sisndicaliştii de la Metrou au căzut la pace cu întreprinderea şi guvernul şi au renunţat la greva anunţată (eveniment de confirmare), pe de altă parte, sindicatele din Învăţământ par a-şi radicaliza atitudinea, ameninţând inspectoratele şi ministerul de resort cu o serie de acţiuni revendicative, din care nu este exclusă nici greva. Deja, de luni 22 martie în multe şcoli nu se mai pun note în cataloage, dar se realizează activitatea didactică, deci salariile nu vor fi ameninţate şi nici capacitatea de palta a datoriilor bancare. Dascălii buzoieni au fost efectiv în grevă în saptămâna 15-19 martie (eveniment de infirmare), după ce au constata că salariile pe februarie au fost drastic amputate ca efect al legii salarizarii unitare, dar şi al sistării drepturilor salariale obţinute de buzoieni în instanţele de judecată, unde au cerut sa se aplice Legea care prevedea majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%, adoptată de Parlament din raţiuni electorale şi promulgată de Preşedinte, tot din astfel de raţiuni, în octombrie 2008. Guvernul în funcţiune atunci (Tăriceanu) a declarat că nu sunt resurse în buget pentru o astfele de majorare, dar a hotărât o creştere salarială de 17 procente, din cele 50 prevăzute de lege, atât cât permiteau în acel moment resursele bugetare. Salariaţii din învăţământul buzoian, care s-au simţit confortabil 1-2 luni cât s-au obţinut drepturile salariale derivate din lege, câştigate în tribunale, s-au trezit la jumătatea lui martie, când s-au făcut plăţile pentru februarie, cu pierderi din trei direcţii: legea salarizării unitare, despre care guvernanţii declară sus şi tare că nu diminuează salariile, sistarea de la plată a drepturilor câştigate în instanţă şi sistarea majorării de 17% ordonate de gunern începând cu luna noiembrie 2008. Constatând că salariile s-au înjumătăţit, în majoritatea şcolilor buzoiene s-a intrat în grevă. Acţiunea de protest a durat 5 zile, apoi, începând cu ziua de luni 22 martie, s-au aliniat şi dascălii buzoieni la calendarul protestelor hotărât de federaţiile sindicatelor din învăţământ.

Ne întrebăm: grevele dascălilor din judeţul Buzău reprezintă o infirmare a ipotezei noastre? Nu cred. Ele au fost un foc de paie, un efect al revoltei spontane generate de şocul pierderilor salariale. Când furia s-a temperat şi s-a reîntronat raţiunea, cadrele didactice buzoiene s-au întors în clase, aliniindu-se la mişcările de protest fără costuri salariale, ale federaţiilor sinddicatelor din învăţământ.