miercuri, 24 martie 2010

A treia putere şi caracatiţa

Ziua de ieri, 24 martie 2010, a fost numită de către comentatorii posturilor de televiziune o zi istorică. Pentru prima data, din cei douăzeci de ani de de viaţă parlamentară posttotalitară, o cameră a Parlamentului, Senatul, a ridicat imunitatea parlamentară unuia dintre membrii ei, senatorul PSD Cătălin Voicu, dând astfel undă verde procurorilor de la D.N.A pentru a solicita unei in stanţe arestarea preventivă a inculpatului.
Parchetul şi toate celelalte structuri asociate (Direcţia Naţională Anticorupţie - D.N.A. Agenţia Naţională de Integritate - A.N.I.) par a reprezenta, la ora actuală, cele mai dinamice şi mai îndrăzneţe structuri ale celei de treia dintre puterile statului democratic - puterea judecătoarească. Oricum s-ar comenta activităţile acestor structuri (că ar fi sub comanda Cotroceniului, de exemplu), cert este faptul că, în ultimii ani, am asistat la gesturi îndrăznele în lupta cu structurile mafiote care au acaparat viaţa politică românească. Anchetele realizate până în prezent de procurorii de la parchete şi D.N.A au dus la înaintarea către instanţele de judecată a multor dosare, inclusiv ale unor reprezentanţi cu nume grele ale puterii executive (cazul celor trei primari de municipii arestaţi, unii deintre ei chiar condamnaţi de instanţe supreme - curţi de apel). Demersurile urmează o traiectorie care se cam repetă: Procurorii cer instanţelor de fond (din judecătorii şi tribunale) condamnări aspre, acestea găsesc solicitarea nefondată şi decid punerea în libertate, procurorii fac apel la instanţe supreme care decid condamnarea la câţiva ani de temniţă. Scenariul conform căruia aceşti aprigi "băieţi" acţionează la comanda Cotroceniului, scenariu pus în mişcare cu prilejul arestării lui George Becali, nu se pea susţine. Sabia procurorilor a lovit, şi încă drastic, şi în lideri PD-L, partid din care provine actualul preşedinte: Mircea Gutău, fostul primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea, condamnat la 3 ani şi jumătate, după 3 ani de frecuş prin instanţele de judecată, şi Antonie Solomon, primar al Craiovei, arestat recent pentru aceeaşi veche boală, atât de potrivită mediului politic românesc: corupţia. Tot pentru fapte de corupţie a fost condamnat recent (şi tot de o instanţă supremă - Curtea de Apel Cluj) şi primarul Municipiului Baia Mare, liberalul Cristian Anghel. Cătălin Voicu, ultimul mare Boss politic vizat de D.N.A. este senator P.S.D. Aşadar, cele mai importante dintre patidele politice din România au nume grele condamnate definitiv sau sau aflate în anchetă. În aceste condiţii, se mai poate vorbi de o manipulare, de la vârf, a activităţii structurilor superioare de anchetă? Nu ni se pare rezonabil!. Oricum, ar fi o mare dezamăgire pentru fanii integrităţii morale dacă s-ar confirma un astfel de scenariu. Deocamdată preferăm să fim optimişti.
Un alt aspect ni se impune ca surprinzător în cazurile analizate: folosirea blasfemitorie a gesturilor specifice democraţiei în contracarearea acţiunilor structurilor de anchetă şi de decizie judecătorească supremă: demonstraţiile populare în şprijinul primarilor corupţi: şi la Craiova, unde s-a lansat această modă şi, mai recent, la Baia Mare. În ambele cazuri, cei vizaţi şi-au mobilizat ciracii pentru a organiza mişcări de stradă care să intimideze cea de-a treia putere a statului care a început, iată, şă-şi arate, din ce în ce mai eficient, muşchii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu