Nu ştiu dacă numai în România există doctori semidocţi, nu cunosc mediile academice din celelalte ţări, dar faptul că în ţara noastră această contradicţie în termeni se afişează în toată goliciunea ei în plină stradă şi la lumina zilei este un semnal că nu se mai poate continua în felul acesta. Lipsa de profesionalism, şi / sau de moralitate, a coordonatorilor de doctorate, sunt responsabile de compromiterea instituţiei doctoratului. Mai putem adăuda aici şi progresele excepţionale ale tehnicilor de informare generate de internet. Accesul la sursele on line face posibilă fabricarea de cărţi într-un timp record. Piaţa de carte ştiinţifică românească este suprasaturată de "făcături". Cererea de astfel de produse este foarte mare şi este susţinută de orgolii, de nevoia de a acumula punctele necesare promovării, graţie unui ISBN care nu costă decât câteva sute de lei, în condiţiile în care editurile comerciale sunt foarte generoase cu astfel de proiecte, dorinţa de a se mândri cu realizări "academice" deosebite, conferite de râvnitele titluri de "doctor"... Iată numai câteva din motivaţiile celor ce aleg proceduri vicioase de se evidenţia. Mi-au căzut pe mână lucrări publicate în reviste sau în culegeri de studii care nu aveau altă contribuţie personală decât înlocuirea sau suprimarea unor conjuncţii, ori introducerea unor astfel de procedee lingvistice necesare conectării unor pagini furate dela mai mulţi autori, fără nici o altă intervenţie personală, eventual cu tot cu inerentele greşeli de tehnoredactare aparţinând surselor. Toate aceste manevre sunt de regulă corelate satisfăcător cu titlul articolului. Putem numi aceste produse "opere" originale? Se pot ascunde în spatele unor astfel de articole sau teze de doctorat inşi fără valoare intelectuală, semidocţi sau chiar sfertodocţi? Din păcate, da! Din acest motiv, mă încrâncenez să tratăm cu toată seriozitatea infracţiunile de plagiat din România. Din păcate, jocurile politice scot în evidenţă doar infracţiuni intelectuale ale oamenilor politici. Dar trebuie început de undeva şi trebuie să se facă lumină în această junglă academică. Şi e bine că se începe cu fauna oamenilor politici, pentru că ei simbolizează imaginea ţării, iar această imagine trebuie să fie curată.
Un distins colaborator al blogului http://www.liviuioanstoiciu.ro/, în comentariul de ieri, încercând să justifice mativaţia Comisiei de etică a Ministerului Educaţiei, după care teza de doctorat a premierului Ponta corespunde normelor academice ale anilor 2003, făcea referire la evenimentul intrării în 2007 a României în Uniunea Europeană, moment care a determinat asumarea de către România a unor exigenţe de corectitudine academică mai severe, comparativ cu cele din 2003. În raport cu acestea, teza premierului poate fi considerată un plagiat, în timp ce în raport cu normele din 2003 - nu. Nu cred că această explicaţie se susţine. Obligativitatea dezvăluirii surselor, la subsolul paginilor şi nu doar la bibliografia finală, exista şi atunci şi există de când există moralitate academică. Cineva spunea ieri la TV (nu mai ştiu pe ce canal) că şi Dimitrie Cantemir folosea scrupulos notele de subsol când se referea la idei preluate.
O ultimă observaţie: Coordonând din 2000 tezele de licenţă ale studenţilor mei, pot să deconspir aici observaţia că până acum câţiva ani mă luptam foarte mult cu greşelile de exprimare şi de tehnoredactare ale acelor autori cu mari carenţe în educaţia de bază (proveniţi din grupuri şcolare sau din licee cu slabe performanţe). De câţiva ani însă, lucrările prezentate spre îndrumare, pe ultima sută de metri, desigur, nu mai au viicii de exprimare sau de tehnoredactare, sunt aproape impecabile... Dar o sumară verificare pe Google evidenţiază rapid cauza acestui plus de "calitate". Începe acum lupta, mai dificilă decât cea din anii 2003, cu aceşti autori, pentru a se evita postura de plagiat: evidenţierea la subsol a surselor (uneori chiar şi 15 pagini din aceeaşi sursă dezvăluită eventual la finalul lucrării, pentru o penibilă acoperire. Şi spun că e penibilă pentru că, bibliografia generală de la sfârşit consemnează toate sursele, ordonate alfabetic, şi n-avem cum să aflăm de unde provin cele 15 pagini copiate ad literam). Este adevărat că noua lege a educaţiei (Nr. 1 pe 2011) conţine prevederi speciale antiplagiat, care obligă universităţile să achiziţioneze softul de descoperire a cazurilor de plagiat. Această lege ar putea constitui pragul de care vorbea comentatorul blogului citat. Legea amintită îi consideră pe profesorii coordonatori responsabili în mod solidar cu autorul pentru astfel de infracţiuni. Cum însă nici o lege nu se aplică retroactiv, coordonatorul tezei lui Ponta poate să stea liniştit, acolo unde se află acum. Nu insă şi autorul, fiindcă infracţiunea de plagiat este o prevedere veche a legislaţiei româneşti şi internaţionale. Aşadar, noua lege a educaţiei poate fi considerată pragul de unde ar trebui să înceapă o nouă etapă în europenizarea vieţii academice din România. Există oare voinţă politică necesară acestui proces?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu