Iarăşi mă las ispitit de vânzoleala politică. Mi-e imposibil să nu reacţionez percepând viteza cu care se
mişcă tăvălugul schimbării de putere în această primă decadă a lunii
iulie. Şedinţele parlametare (cu majoritatea USL) din zilele de marţi şi
miercuri (3 şi 4 iulie), care au dus la preluarea controlului asupra
celor două camere ale Parlamentului (Vasile Blaga, înlocuit cu Crin
Antonescu şi Roberta Anastase cu Valeriu Zgonea), asupra radioului şi
televiziunii publice, asupra instituţiei “Avocatul Poporului” stau
mărturiei ale ofensivei U.S.L.-iste de cucerire a puterii în stat.
Liderii PDL au protestat acuzând formaţiunile politice din Alianţa de
guvernare de “lovitură de stat”; pe aceasta direcţie de interpretare
mergând şi ambasadorul SUA de la Bucureşti şi unele publicaţii
occidentale.
Se poate vorbi, într-adevăr, de o “lovitură de stat”? E greu de argumentat în acest sens: dar de o lovitură de forţă, bine calculată, se poate vorbi. O lovitură care a avut un scenariu foarte atent pregătit şi care a mizat, ca în orice ofensivă, pe efectele surprizei. Guvernanţii se simt în criză de timp şi vor să pună rapid mâna pe pârghiile puterii, pentru a putea fi lăsaţi să guverneze şi să pregătească alegerile parlamentare din toamnă. Au acum la dispoziţie aceeaşi jucărie democratică – parlamentul – de care s-a servit, până la abuz, regimul Băsescu-Boc. Liderii USL sunt convinşi că dacă nu va fi cucerită reduta de la palatul Cotroceni, ţara nu va putea fi guvernată şi, de aceea, direcţia loviturii principale este Preşedinţia. Suspendarea, pentru a doua oară, a preşedintelui pare să fie urgenţa numărul 1 a jocurilor politice în curs de desfăşurare.
Instituţiile democraţiei au fragilitatea lor. Funcţionarea lor corectă poate fi simulată, dar, în spatele cortinelor, păpuşarii pot face ce vor. Jocurile de culise rămân în domeniul tainei. Prin astfel de jocuri, regimul Băsescu-Boc au acaparat toate pârghiile puterii încât nu se mai putea face nimic. Opoziţia fusese redusă la o “voce care striga în deşert”. A fost nevoie de “lovitura de imagine” din iarna lui 2012, care a început exact în ziua în care trebuie să-l omagiem pe Eminescu (15 ianuarie), când s-a reinflamat Piaţa Universităţii. Lovitura de imagine (oare spontană?) a dus la căderea în derizoriu a lamentabilei figuri a premierului de atunci, Emil Boc, şi a guvernului său. A fost desemnat un nou prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, care, în ciuda prestaţiei personale de calitate, nu a reuşit să convingă. Dar calul troian care este Parlamentul (multă vreme calul lui Traian) trebuie să lucreze împotriva “troienilor”. Este foarte posibil ca imaginea publică inflamantă, generată de protestele din Piaţa Universităţii, să fi contribuit la decizia trădătorilor din UNPR să mai trădeze o dată, pentru a se împlini profeţia lui Hegel-Marx a negării negaţiei. Şi, desigur, pe lângă uneperişti, tabăra opoziţiei a mai fost întărită şi de frunzăverdişti. De fapt, cronologic, aceştia din urmă au dat tonul hemoragiei parlamentare care a dus la schimbarea raportului de forţe. Moţiunea de cenzură asupra guvernului M.R. Ungureanu a trecut şi s-a format guvernul Ponta. Parlamentul a rămas, din păcate, aceeaşi maşină de vot care a iritat ţara timp de trei ani de zile, dar pe invers: în favoarea adversarilor lui Băsescu. Acum Parlamentul certifică orice manevră a scenariului USL.
Evenimentele din iarnă au avut aliura unei mişcări revoluţionare: o mişcare ce îşi consumă în aceste zile ultimele etape. Dacă interpretarea aceasta este corectă, atunci trebuie să reflectăm asupra caracterului democraţiei româneşti: Karl Poper sugera printre altele că democraţia este un mecanism care permite schimbarea guvernării fără vărsare de sânge. În ciuda violenţelor din ianuarie 2012, până acum tranziţia către o nouă guvernare nu s-a soldat cu vărsare de sânge. Dar dacă vechea guvernare se simte în aceste zile fierbinţi ca o fiară încolţită, nu este exclus să asistăm şi la diversiuni generatoare de violenţe de stradă. Liviu Ioan Stoiciu, în pagina de ieri, 5 iulie 2012, a blogului său (http://www.liviuioanstoiciu.ro) presimţea posibilitatea ca reţelele serviciilor secrete să intervină în timpul mitingului PDL, simulând o eventuală contramanifestaţie violentă care ar fi putut lăsa în urmă şi trupuri pe caldarâm. Teama poetului jurnalist nu s-a adeverit. În pagina de astăzi şi-a exprimat chiar părerea că serviciile secrete par să-l fi lăsat fără protecţie pe preşedinte, ceea ce înseamnă că drumul spre suspendare se va derula fără incidente. În şedinţa de astăzi a Parlamentului se va vedea ce se va întâmpla. Se pare că România deţine instrumentele politice necesare schimbării guvernării fără vărsare de sânge.
Valentin Popa
Se poate vorbi, într-adevăr, de o “lovitură de stat”? E greu de argumentat în acest sens: dar de o lovitură de forţă, bine calculată, se poate vorbi. O lovitură care a avut un scenariu foarte atent pregătit şi care a mizat, ca în orice ofensivă, pe efectele surprizei. Guvernanţii se simt în criză de timp şi vor să pună rapid mâna pe pârghiile puterii, pentru a putea fi lăsaţi să guverneze şi să pregătească alegerile parlamentare din toamnă. Au acum la dispoziţie aceeaşi jucărie democratică – parlamentul – de care s-a servit, până la abuz, regimul Băsescu-Boc. Liderii USL sunt convinşi că dacă nu va fi cucerită reduta de la palatul Cotroceni, ţara nu va putea fi guvernată şi, de aceea, direcţia loviturii principale este Preşedinţia. Suspendarea, pentru a doua oară, a preşedintelui pare să fie urgenţa numărul 1 a jocurilor politice în curs de desfăşurare.
Instituţiile democraţiei au fragilitatea lor. Funcţionarea lor corectă poate fi simulată, dar, în spatele cortinelor, păpuşarii pot face ce vor. Jocurile de culise rămân în domeniul tainei. Prin astfel de jocuri, regimul Băsescu-Boc au acaparat toate pârghiile puterii încât nu se mai putea face nimic. Opoziţia fusese redusă la o “voce care striga în deşert”. A fost nevoie de “lovitura de imagine” din iarna lui 2012, care a început exact în ziua în care trebuie să-l omagiem pe Eminescu (15 ianuarie), când s-a reinflamat Piaţa Universităţii. Lovitura de imagine (oare spontană?) a dus la căderea în derizoriu a lamentabilei figuri a premierului de atunci, Emil Boc, şi a guvernului său. A fost desemnat un nou prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, care, în ciuda prestaţiei personale de calitate, nu a reuşit să convingă. Dar calul troian care este Parlamentul (multă vreme calul lui Traian) trebuie să lucreze împotriva “troienilor”. Este foarte posibil ca imaginea publică inflamantă, generată de protestele din Piaţa Universităţii, să fi contribuit la decizia trădătorilor din UNPR să mai trădeze o dată, pentru a se împlini profeţia lui Hegel-Marx a negării negaţiei. Şi, desigur, pe lângă uneperişti, tabăra opoziţiei a mai fost întărită şi de frunzăverdişti. De fapt, cronologic, aceştia din urmă au dat tonul hemoragiei parlamentare care a dus la schimbarea raportului de forţe. Moţiunea de cenzură asupra guvernului M.R. Ungureanu a trecut şi s-a format guvernul Ponta. Parlamentul a rămas, din păcate, aceeaşi maşină de vot care a iritat ţara timp de trei ani de zile, dar pe invers: în favoarea adversarilor lui Băsescu. Acum Parlamentul certifică orice manevră a scenariului USL.
Evenimentele din iarnă au avut aliura unei mişcări revoluţionare: o mişcare ce îşi consumă în aceste zile ultimele etape. Dacă interpretarea aceasta este corectă, atunci trebuie să reflectăm asupra caracterului democraţiei româneşti: Karl Poper sugera printre altele că democraţia este un mecanism care permite schimbarea guvernării fără vărsare de sânge. În ciuda violenţelor din ianuarie 2012, până acum tranziţia către o nouă guvernare nu s-a soldat cu vărsare de sânge. Dar dacă vechea guvernare se simte în aceste zile fierbinţi ca o fiară încolţită, nu este exclus să asistăm şi la diversiuni generatoare de violenţe de stradă. Liviu Ioan Stoiciu, în pagina de ieri, 5 iulie 2012, a blogului său (http://www.liviuioanstoiciu.ro) presimţea posibilitatea ca reţelele serviciilor secrete să intervină în timpul mitingului PDL, simulând o eventuală contramanifestaţie violentă care ar fi putut lăsa în urmă şi trupuri pe caldarâm. Teama poetului jurnalist nu s-a adeverit. În pagina de astăzi şi-a exprimat chiar părerea că serviciile secrete par să-l fi lăsat fără protecţie pe preşedinte, ceea ce înseamnă că drumul spre suspendare se va derula fără incidente. În şedinţa de astăzi a Parlamentului se va vedea ce se va întâmpla. Se pare că România deţine instrumentele politice necesare schimbării guvernării fără vărsare de sânge.
Valentin Popa
O imagine ramasa bine betonata in memorie este cea din Rascoala lui Rebreanu. In timp ce jandarmii impuscau muritorii de foame din Flamanzii Botosenilor, parlamentul ce mi facea? Se lupta eroic sa aprobe taxele pe.... benzina pentru milioanele de automobile care circulau in Bucurestiul lui 1907. Benzina si automobilele erau, evident, o problema majora acum 105 ani. Parlamentul muncea pe branci pentru a lasa impresia ca face ceva.
RăspundețiȘtergereOare azi fac altceva?
In rezumat, domn' profesor zice mai sus ceva clar : si Marinelu s-a folosit de majoritatea sa in Parl, si USL face acelasi lucru. Pentru a obtine ceea ce au vrut. Si au obtinut. Un imens dezgust al muritorului contemporan de foame, care se zbate in Ro de azi cu salariul minim de sub 200 E.
Nu sunt nici liberal, nici socialist in vederile bunastarii sociale, dar, de ce mai merg la vot daca cei pe care i votez fac NUMAI ce vor si NUMAI in propriul avantaj???
Unde este preocuparea "demnitarilor" (cat de urat suna acest cuvant cand se refera la niste unii care au calcat orice demnitate in picioare, dar o clameaza fierbinte) pentru cei care le sponsorizeaza asezutul dulce pe scaunul din plen?
Unde sunt zecile de mii de locuri de munca de care avem nevoie? Unde sunt investitiile strategice care ar crea aceste locuri, plus o viata cu respect pentru mediu? Unde sunt cladirile pentru gradinitele din Bucuresti? Unde sunt tonele de bitum pentru autostrada Bors - Constanta? Unde e respectul pentru banii platiti de fraierii de pensionari, si sansele "democratice" pentru debusolatii absolventi de bac, care, (daca vor avea bani parintii) dupa ce termina si facultatea, se vor intoarce in urbele natale sa ingroase numarul somerilor sau al fericitilor cetateni cu salariu minim ?
Sansele tinerei gheneratii sunt in masinile si excursiile minunate ale copiilor celor imbogatiti prin furtul cu legea.
Hait, am cam alunecat pe gheata socialista, domn' profesor, nu? Scuze.
Sa admiram in liniste, in fata plasmilor in rate, succesurili minunatili pe care le bifeaza descurcaretii. Descurcareti pe banii bugetului, evident.
Asa cum FSN ul promitea in primavara lui '90 ca " va crea conditiile optime pentru alegeri libere, retragandu-se din cursa politica pentru sanse egale",lucru care evident ca nu s-a petrecut (cum naiba sa fim atat de prosti incat sa aruncam painea si cutitul cand le avem in maini moaca? Du-te Silvica tu si spune-le fraierilor ca sunt prosti, noi vrem sa ramanem destepti), la fel, nici 1 din parlamentarii de azi nu si-ar imagina vreodata ca pot pur si simplu sa demisioneze si ei pentru a oferi o noua sansa fraierilor platitori de impozite.
Se pare ca mariajul "aroganta-putere" e un love story atat de profund, incat nu se poa' desface decat prin percutie. Acea muzica a sferelor, care se produce la contactul dintre percutor si cartus.
Stie cineva numarul fabricii lu' nea Kalashnikov? Hai sa punem mana de la mana sa le oferim niste marfa de calitate baietilor destepti. Stiti cum e, nici un samurai nu si face ultima incizie abdominala cu o katana ruginita.
Suna agresiv? Nu cred. Ceea ce se petrece de 22 de ani in forul legislativ si cel executiv din Bucuresti li se pare unora un dulce cantec de leagan? Somn ushor!
(Daca am fost rau, domn' profesor, accept cate rigle la palma se pot da pana pe 29 iulie, si ma pregatesc pentru corigenta. OK? Cu respect,
elevul Dima dintr-a saptea)
Nu ştiu cine sunteţi, domnule elev Dima, dar nu pot să nu mă bucur remarcând seriozitatea de atitudine cu care abordaţi subiectul. Presupun că sunteţi destul de tânăr şi destul de îndârjit, iar radicalismul atitudinii pare să fie o marcă a tinereţii şi nu a otrăvii pe care experienţa cu flămânda clasă politică românească o cristalizează în conştiinţele treze. Să ne ferim de această "otravă", fiindcă ne-ar putea îndemna să recurgem la soluţiile postate în afara jocului democratic. Au mai păţit-o şi spiritele fine din perioada interbelică (un Cioran, un Eliade)care şi-au afirmat ideile lor de dreapta într-un climat de libertate a opiniilor specifică epocii. Cred că preferinţa pentru dictatură şi pentru soluţiile radicale li s-a cauterizat chiar în anii '38 - '39, în perioada dictaturii lui Carol al II-lea.
ȘtergereSă aşteptăm în pace evenimentul din 29 iulie. Poate se produce un miracol.
Cu toată admiraţia pentru un veritabil talent de pamfletar.
Valentin Popa